Catia Maxim face inca un pas. Am ajuns online, pe acest blog care sper sa devina un loc special de intalnire si discutie intre noi toti, un loc unde sa povestim, sa discutam pe teme care ne afecteaza viata – frumos sau dimpotriva.
Astazi va invit sa incepeti sa o cunoasteti pe Smara – eroina primului meu roman Inca un pas.
“Smara, femeie obisnuita, are de cele mai multe ori impresia ca traieste evenimente stranii, fara un contur precis. Aproape dureroasa senzatia ca trebuie sa deseneze mereu, mereu, forma lor… Clipa de clipa sta cu creionul in mana si deseneaza, reface, traseaza, incearca sa dea o imagine cat de cat clara evenimentelor prin care trece, pe care uneori le traieste, alteori le sare, le ocoleste, caci propria spaima nu o lasa, nu ii da voie sa le traiasca deplin si pana la capat. Are peste patruzeci de ani (acum chiar zambeste poznas: de ce oare femeilor le e frica de varsta lor?) si se simte bine. Se accepta in pielea ei…Nu este chiar ceea ce si-ar dori, dar macar incearca. In ultimul timp a evitat sa mai priveasca in trecut, un demers destul de pagubos! Si plin de osteneala.
(…)
Face ea ce face si fiecare zi o marcheaza cu evenimente, cu actiuni, pe care in mod normal le trece la capitolul ̋act indeplinit˝. Altminteri e jale! Recunoaste ca este cumva ̋defecta˝. Daca ceva nu iese (si cum, Doamne, iarta-ma, sa nu fie asa, cand depindem de tot ce ne inconjoara) simte ca se sufoca, are nevoie de mult aer si… da, se duce in padurea Baneasa, acest biet petecut de padure, chinuita, ciuntita, care ii da insa cu o mare generozitate: oxigen, racoare, frumusete si mai ales echilibru. Da, caci atunci cand ceva nu-i iese, din varii motive, simte cum ceva din ea se rupe…A naibii senzatie! Obscura aceasta nevoie permanenta de a face, de a duce la capat ceea ce a inceput. Incapatanarea asta uneori obsesiva de a realiza ceva, o pune de multe ori pe ganduri. Se intreaba adesea: de ce e asa? Sa fie o nevoie launtrica de a-si demonstra sie insesi ca poate? Sa fie un orgoliu viclean, menit sa le spuna celorlalti: ̋ia uitati-va cat sunt de buna!˝Cand era mai tanara credea ca este din cauza zodiei. Ea, sagetatoare, credea ca si ceilalti sagetatori, ca este speciala, ca este inzestrata cu insusirile luptatorilor clasici si cu strategiile cele mai sinuoase, menite sa decida rezultatul oricarei incercari… Intre timp, bunul Dumnezeu a mai inteleptit-o putin si i-a mai scris un titlu de nou capitol: ̋Don Quijotte, caraghiosul!˝ Mda…
Uite cum trece timpul…Cafeaua s-a terminat si oricum este in intarziere.
– Ce naibii, crezi ca faci?
Vocea lui Adrian este aceeasi dintotdeauna: calma si sigura, echilibrata si armonioasa…Smara ii zambeste linistita:
– Sunt gata! Mergem…”
Mi-ar placea sa putem incepe un dialog chiar pe acest subiect minunat: vacanta in doi. Unde ati fost ultima oara in doi? Ce amintire aparte v-a lasat prima vancata in cuplu (sau cea mai recenta)?
Buna Catia – bine te-am gasit. Chiar faceam planuri pentru concediul din acest an cand am dat peste aceasta prima insemnare a ta. Iti urez succes in blogging – si sper sa citesc mereu lucruri de suflet aici.
Sa incerc acum sa privesc si retrospectiv – asa cum intrebi tu: prima vacanta in doi a fost acum aproape 10 ani de zile. Era la munte, la Busteni si de atunci acest oras de munte are un loc special in sufletul meu – si il revad mereu cu placere.
Ultima vacanta in 2 a fost un dezastru! In loc sa ma plimb prin baruri si sa ma distrez am fost obligat sa vizitez muzee, magazine si sa mai si dansez! Ce vacanta e aia in care te scoli cu noaptea-n cap?
Bine ca a trecut triunghiul mortii si anul acesta, incepe pe 14 februarie si se termina pe 8 martie, cea mai neagra perioada din viata unui barbat! Anul asta a tinut 23 de zile, nu 22 (o eternitate) ca intr-un an normal. Probabil ca Dzeu le-a dat barbatilor aceste zile de suferinta in fiecare an ca sa sufere si ei, ca o compensatie pt zilele lunare de suferinta ale femeilor.
Ma astept sa fiu catalogat drept misogin, imi asum asta! De fapt nu sunt, chiar imi plac femeile! Invit doamnele sa-si consume feminismul aici, poate mai scapa si partenerii lor reali de acel , hai sa-i spunem muierism, desuet si cotraproductiv. Ghoete, misogin dovedit dar genial, a spus ca viata alaturi de femei e groaznica, dar fara ele e imposibila!
Ultima vacanta in doi – pe plajele Greciei. Locuri foarte frumoase, mari in mai multe culori, cum noi nu avem. Am descoperit si explorat o cladire parasita, cu picturi interesante pe pereti. Am vazut garduri din leandru inflorit – vreau sa am si eu asa la casa mea. Am mancat inghetata
Buna dimineata, Laura
Ma bucur ca ai fost alaturi de mine , ieri, prima zi cand m-am aruncat in oceanul netului.
Si daca dorinta mea de a vorbi despre”o” sau despre Vacanta petrecuta in doi te-a dus cu gandul la ceva de suflet, petrecut candva la Busteni, ceva ce iata ca nu poti uita, atunci se cheama ca acele clipe au o incarcatura…absoluta. Sper sa am ocazia sa vorbim si despre asa ceva.
Hello!
Dragul meu domn! Nici nu stii ce bucurie imi faci, cand afirmi ca-ti plac femeile! Si stii de ce? Pentru ca si mie imi plac barbatii. So, nu suntem pe picior de razboi, ci intr-o competitie frumoasa care ne da starea de bine.
Acum depinde cu cine ti-ai petrecut acea vacanta, desi eu ma gandesc , asa in sinea mea, chiar daca o spun ” cu voce tare” ca de fapt ti-a placut. Stii, umorul tau de dac il inteleg si e bine ca e asa. Altminteri cum am mai putea noi dacele sa ne iubim dacii nostri? Daca ai vizitat muzee, daca ai dansat , daca te mai gandesti la acea vacanta, inseamna ca mai …vrei.
Stii, Costina, o sa plec si eu in primavara asta in Grecia. Nu am fost niciodata in aceasta minunata tara. Si ce e mai interesant e faptul ca ma voi gandi la tine cand voi intalni acele garduri de leandri… Ce bine e cand oamenii pot comunica!
E absolut logic ca-mi plac vacantele si ca mai vreau. Cred insa ca gresesti cand consideri ca-i ironie/umor, e un mod original de a prezenta o realitate. Chiar nu-mi fac probleme ca vor fi persoane care nu inteleg “umorul dacic”, acele persoane chiar nu conteaza. Ma bucur foarte mult insa ca exista persoane, ca tine de exemplu, capabile sa poarte un dialog inteligent.
Draga prietene( pot sa-ti spun asa?), tocmai de asta suntem aici: sa vorbim deschis despre toate realitatile( cele dace , cele orientale si cele romane). Zambesc putin! Asa ca astept cu interes puncte de vedere cat mai diverse. Mi-as dori sa pot deschide foarte multe usi si sa aud voci cat mai diferite.
In ultimul concediu am aflat ca sotul meu ma insela de 3 ani . Sa mai spui cata de placut a fost concediu ? Mai ales ca am aflat de tradare in prima zi de concediu.
Smara este o femeie puternica, nu multe stau langa un tradator. Dar oare cat de tare s-a deteriorat relatia dintre ei?
Ana, acum am vazut comentariul tau. Ma grabesc sa adaug si eu ceva. De fapt ma intreb si te intreb: cum ar fi fost mai bine? Sa nu afli? Si daca tot ai aflat, daca totul s-a rasturnat in tine, daca te-ai simtit vulnerabila , daca feminitatea ta a tresarit neputincioasa, ce ai facut?
Ce ne atrage oare la acel “altcineva” decat cel cu care ne traim mariajul. Oare nu ceva ce ne-a inselat asteptarile fata de cel cu care am facut un legamant?
Cine e inselat defapt si cand, inainte de a avea curajul sa recunosti sau dupa ?
Sa te simti oare tradat/a doar atunci cand afli, nu e cam tarziu?
Toata literatura lumii releva un drum spre cunoastere in orice domeniu, daca s-ar fi descoperit un “leac suprem” , nu s-ar mai scrie nimic, nu s-ar mai dezbate nimic.
Cunoasterea poate fi o intoarcere spre limitele proprii si a te simti confortabil si liber cu ele. Ce-i din jur nu au decat meritul de a te “ajuta” sa le descoperi.
Orice nastere presupune durere.
In mod cert suntem aici pentru a ne ostoi intr-un fel sau altul, foamea noastra de comunicare. Toti avem asa ceva.
Existenta in doi presupune un exercitiu complicat pana la urma, e ca si cum ti-ai testa propriile limite. Poti sau nu poti. Nu stiu exact cand incepe nevoia noastra de a cauta ceva nou, diferit, chiar si a noastra a femeilor, desi am senzatia uneori ca la noi, femeile ipocrizia functioneaza mai…sinuos. Cert este ca daca iti impui niste reguli( stiu e un cuvant care zgarie uneori urechea)poti sa eviti blocajele si suferintele care pot fi declansate in lant. Acea expresie ca iubirea e oarba poate fi ca si glontul de la ruleta rusa. De fapt inseli doar atunci cand minti. Si cand esti LIBER(A) nu ai nici un motiv sa minti. Poti spune adevarul fara sa ranesti cu conditia sa ai cu cine vorbi.
Felicitari pentru blog, …Catia!:)
A propos, bine faci ca mergi in Grecia primavara! Si daca vei reusi sa ajungi acolo la jumatatea lunii aprilie, lendrii iti vor plati …tributul ostenelii!
Multumesc, P!
Si daca nu voi ajunge in Grecia ,la jumatatea lui aprile , am sa te rog sa ne povestesti cate ceva , aici, despre leandrii din aprilie… Sa fii iubit(a)!